vineri, 10 februarie 2017

De unde achiziționăm cele mai bune centrale termice ?

Știu și mare dreptate a avut cel ce a zis că iarna nu-i ca vara,cel puțin la mine în zonă.Iarna -25 ,vara +25 de grade.Trecem așa de la o extermă la alta și de multe ori sărim peste primăvară sau toamnă.Cum frigul vine când nici nu te aștepți iar primăriile dau căldură  când vor ele,trebuie să fii mereu pregătit.
De mult s-a dus moda cu soba în casă,iar cei care încă o mai au cu siguranță se gândesc să o inlocuiască cu o centrala buderus .
De ce am zis direct centrală buderus?Pentru că din ce m-am interesat aceasta a fost cea mai aproape de ceea ce caut eu iar de prețuri nici nu mai vorbesc.
Da și eu caut pentru că momentan sunt cu sobă în casă.Ne-am cam săturat de ea și ne gândeam serios ca acum în primăvară să înlocuim soba cu centrala buderus.
Am citit numai de bine despre  centrale termice buderus și au și un preț bun.


Experiența de peste 300 de ani a celor de la Buderus a fost concentrată în fiecare produs lansat de companie. Acest lucru se vede în Buderus Logamax Plus GB012 25 KW, o centrală cu condensare care întrunește toate condițiile pentru a face performanță, pentru a oferi siguranță și eficiență.
 Este un produs cu o eficiență energetică de 103%, cu o putere de 24 kW indiferent că vorbim despre incălzire sau despre apa curentă menajeră și cu performanțe sporite în ceea ce privește prepararea apei calde. Aceasta atinge temperaturi de până la 80 de grade Celsius și este preparată instantaneu.
 Cele două schimbătoare de căldură din dotarea centralei sunt cele care asigură un debit constant de apă, incălzită până la temperatura pe care o dorește fiecare.  Acestea sunt realizate din materiale de foarte bună calitate și îmbunătațesc foarte mult transferul termic.



Dotările centralei termice Buderus Logamax Plus GB012 25 KW 

Produsul celor de la Buderus este foarte bine dotat, beneficiind de cele mai noi tehnologii de pe piață:
  • Ecran LCD pentru urmărirea facilă a fiecărui detaliu pe care îl oferă centrala;
  • Reglare continuă a puterii;
  • Pompa de încălzire ăn 3 trepte, ce dispune de un dispozitiv automat de aerisire;
  • Senzor de temperatură pentru sistemul de încălzire;
  • Limitator de temperatură;
  • Numeroase elemente de siguranță, cum ar fi supapa de siguranță, manometrul sau vasul de expansiune;
  • Termostat de cameră on/off.  
Și pentru că această centrală  despre care v-am vorbit mai sus este o centrală ce se poate folosi la bucătărie sau baie pentru apă caldă.Hai  să va zic și câteva vorbe despre centrala pe care o caut eu de fapt.Centrala buderus care să îmi încălzească casa și care are și un preț bun.

Am dat un search pe centrale termice buderus păreri și am găsit :

Centrala termică pe lemne cu gazefiere Buderus Logano S151



 Centrala termica Logano S151 funcţionează conform principiului de ardere cu flacără inversă. Acestea pot funcţiona cu bucăţi de lemn cu o lungime de până la o jumătate de metru şi oferă o durată lungă de ardere datorită volumului mare a camerei de alimentare.

 Centrala Buderus Logano S151 vine echipată cu o soluție de automatizare deosebit de eficientă. Aceasta ajută la reglarea arderii în mod automat și controlează boilerul tampon pentru incălzire, precum și boilerul pentru apă caldă. Automatizarea facilitează integrarea în instalații mixe, ceea ce reprezintă un avantaj major.


Motive pentru a alege Buderus Logano S151

  • Utilizarea este foarte simplă. Dată fiind soluția de automatizare Logmatic 2114, utilizatorul poate regla intr-un mod eficient atat pornirea, cat si funcționarea cazanului;
  • Siguranța este ridicată. Cei de la Buderus și-au focusat atenția asupra siguranței, motiv pentru care cazanul este dotat cu mai multe elemente care sporesc acest aspect atat de important. Printre acestea se numara un sistem de blocare al ușii de alimentare, posibilitatea de actionare frontala a clapetei de aprindere, pornire automată a suflantei si o serpentina de siguranță.
  • Eficiență maximă și economie de combustibil. Buderus Logano S151 este o centrală avantajoasă. Arderea prin gazeificare ofera un randament ridicat, ce ajunge la 86%.
  • Posibilitatea de combinare. Centrala Logano S151 ofera posibilitatea de combnare cu o alta solutie, cum ar fi o centrala pe gaze. 
  • Durata mare de ardere. Confortul utilizatorilor este unul foarte mare, datorită arderii de lungă durată. Aceasta are loc grație camerii de umplere de dimensiuni mari, care permite o încălzire cu bușteni ce pot ajunge la o jumatate de metru lungime.
  • Emisii reduse. Arderea inversă oferă posibilitatea unei emisii reduse de noxe. Astfel, folosind aceasta centrală puteti să spuneti ca va incalziți in mod ecologic.
  • Combustibilul este foarte atragator. Lemnul este o varianta din ce in ce mai atragatoare, atunci cand vine vorba despre sursele de energie. Acesta se gaseste din belsug in tara noastra si ceea ce este mai important, este faptul ca este regenerabil. In comparatie cu resursele conventionale, lemnul ofera independență
  • Odata cu cazanul, in pachetul centralei vin si o suflanta pentru gaze arse, scule pentru curatarea cazanului, precum si soluția de automatizare.

Bun... Avantajele le-am citit,dezavantaje n-am găsit îmi mai rămane o singură întrebare -
Cum se reglează temperatura?
Dar nu-i bai pentru că rezolv rapid și cu asta.Un simplu search pe sfântul google și știu tot,ar mai fi și varianta cu manualul de utilizare dar cred că mai simplu e pe net când citești exact din experiența celorlalți.
O altă chestie foarte importantă este că cei de  la Berluni, adică cei ce comercializează  centrale termice buderus pe lângă prețuri bune mai au și livrarea la domiciliu dar și instalarea produselor .
Specialiștii Berluni se deplasează la domiciliul clientului pentru a asigura toate serviciile specializate de care ai nevoie pentru centralele termice de apartament, centralele termice murale sau orice alt echipament de încălzire achiziționat de pe site.
 Citind toate acestea la  centrale termince buderus păreri  clar m-au convins multe aspecte printre care și capitolul prețuri pentru că deh  asta contează în ziua de astăzi.
Share:

Un comentariu:

  1. Anul trecut mi-am schimbat centrala termica. De acest tip de centrala nu am auzit.

    RăspundețiȘtergere