joi, 12 ianuarie 2017

Lichid de curatare a vopselei Kallos


Până nu demult nici nu știam ca există un astfel de produs.
Adevărul e că nici nu m-am gândit niciodată mai alte fete cum își curăță pielea când se vopsesc sau la salon cum se face treaba asta.
Eu știam de la mama să imi protejez pielea din jurul firelor de păr cu o cremă hidratantă și astfel evitam colorarea pielii.


 Salvarea mea, dacă îi pot spune așa a venit când am găsit aceasta loțiune de îndepărtare a vopselei de la Kallos.Unde am găsit-o?Nu te gândi că am găsit-o intr-un magazin fizic , tot online-ul m-a salvat.Nu am eu in oraș magazine atât de aprovizionate.
Pe site-ul Pentru corpul tău am făcut descoperirea și chiar mă bucur.Nu e scump și chiar e ok,nu mă așteptam.
Acum ceva vreme nu mai știu exact când m-am vopsit,oricum pusesem o poză și pe facebook , la momentul respectiv.
Atunci a fost prilejul perfect pentru a testa această loțiune.Sincer mi-a fost frică să nu mă mai cremuiesc și să las pur și simplu loțiunea să își facă treaba.
Așa dar mi-am aplicat vopseaua de păr,iar imediat după asta m-am apucat de șters ceea ce era mâzgâlit pe lângă.
Mare mi-a fost mirarea când am văzut minunea :) 
Vopseaua s-a șters foarte ușor, fără a insista cu o simplă dischetă demachiantă. 
De preț nici nu mai vorbesc doar 5,5 lei pe site.


Valabilitatea sa este de 24de luni de la deschidere,nu cred că il voi consuma , pentru că mă vopsesc de 2 sau 3 ori pe an și nu cred că am șanse să o consum- are 100ml
Cantitatea este  suficientă chiar și pentru cine se vopsește mai des .Consistența sa este lichidă și nu e nevoie de mult produs pentru a-ți îndepărta vopseaua de pe piele.
În plus sistemul de dozare este unul cate te ajută să îți pui exact atât cât produs ai nevoie .


Din nou sunt multumită de un alt produs Kallos și chiar nu mă așteptam.Știam doar că sunt ieftine și automat și de o mai proastă calitate.
Știam că ieftin nu înseamnă neapărat și prost,dar asta e până nu încerci nu crezi.
Așa dar vrei să te vopsești și nu știi cum ce să îți ștergi vopeaua de pe piele?Kallos Color remover e  soluția la un preț mult mai bun decât o cremă hidratantă :)

Share:

18 comentarii:

  1. eu am mari probleme cand ma vopsesc, mai ales bruneta. ma fac praf pe toata fata si oe jumatate din corp :))

    RăspundețiȘtergere
  2. Si eu ma vopsesc pe tot capul nu doar pe par si solutia asta m-ar salva, dar cand am vrut eu sa o iau nu o aveau pe stoc.

    RăspundețiȘtergere
  3. Nici nu stiam ca exista astfel de produse.

    RăspundețiȘtergere
  4. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  5. Tin sa mentionez ca produsele Kallos au fost intotdeauna bine cotate, tocmai datorita faptului ca sunt ieftine si bune. Eu folosesc de cel putin 7 ani balsamul lor de par. SINGURUL BALSAM pe care il cumpar de 7 ani de zile. Si niciodata nu m-a dezamagit. Pana sa apara produsele de la Joyco, Kallos era marca nr. 1 in topul preferintelor din saloanele de cosmetica. Cand ma vopseam si mergeam la salon, abia asteptam sa imi puna masca de la Kallos pe par, totul mirosea divin si parul meu era foarte fericit de tratament.

    RăspundețiȘtergere
  6. Nu ma vopsesc. De cand am revenit la culoarea mea naturala am scapat de aceasta grija. Ce-i drept, mi-a luat cam 2 ani pana mi-a crescut parul.

    RăspundețiȘtergere
  7. acum am aflat si eu de la tine, chiar interesant produs!!!

    RăspundețiȘtergere
  8. De la Kallos eu folosesc balsamul cu ulei de argan pentru par vopsit! Cand ma vopsesc, de obicei nu ma murdaresc - dar este bine de stiut ca sunt produse care sterg vopseaua de prin alte locuri decat parul!

    RăspundețiȘtergere
  9. Ce super, o pun pe lista mamei de cumparaturi, ea se face roscata si mereu are probleme.

    RăspundețiȘtergere
  10. Eu stiam de zeama de lamaie, dar este mult mai usor daca exista un produs special conceput pentru asta

    RăspundețiȘtergere
  11. Super produs, nu stiam de existenta acestuia.

    RăspundețiȘtergere
  12. La salonul unde merg sa ma vopsesc, au ceva servetele cu care sterg vopseaua. Sunt chiar foarte bune.

    RăspundețiȘtergere
  13. Sa stii ca am sao caut sa o cumpar si eu, chiar ar trebui sa ma vopsesc.

    RăspundețiȘtergere
  14. wow... chiar e buna? Nu ma vopsesc eu foarte des, dar si cand o fac jumatate din vopsea este pe piele decat pe par :)

    RăspundețiȘtergere
  15. Imi plac produsele de la Kallos si mi se pare foarte tare ca au si un asemenea produs.

    RăspundețiȘtergere
  16. Nici eu nu stiam ca exista asa ceva. Eu tot crema de fata sau vaselina folosesc preventiv inainte sa ma vopsesc

    RăspundețiȘtergere
  17. banuiam ca exista produse de acest gen, dar pana acum nu mi-a sarit in ochi pe nicaieri. Acum stiu si daca am nevoie merg la punct ochit, punct lovit

    RăspundețiȘtergere