Tendinte in moda 2015

Cred ca v-ati  obisnuit deja cu dinamica modei si cu rapiditatea cu care trendurile se schimba uneori peste noapte. Daca ieri au fost pe val bluzele tip bustiera, astazi ne acoperim din ce in ce mai mult, iar peste doua trei zile un alt trend vine si ne spune sa uitam tot ceea ce stiam pana in acel moment despre moda.Tendintele din moda sunt neprevazute de la un sezon la altul, astfel ca este usor sa gresesti atunci cand iti faci achizitii vestimentare, mai ales daca nu esti informata in privinta lor.
Asa cum probabil era de asteptat, si in anul 2015se va  renunta la cateva trenduri ce se aflau in topul preferintelor anului trecut.Deja au revenit si s-au si facut cateva schimbari .




In 2015 se vor purta fustele midi,ele 
nu au iesit practic niciodata din trendurile vestimentare, insa anul acesta sunt una dintre piesele centrale ce nu trebuie sa lipseasca din garderoba niciunei fashioniste adevarate.
In schimb dispar fustele mini si pe mine nu poate decat sa ma bucure :) 

Here

Here
Here 



Piesele vestimentare si imprimeurile care erau in voga in perioada anilor `60 au revenit pe podium de cateva sezoane. In topul tendintelor pentru anul 2015 se situeaza rochiile innobilate de imprimeuri vibrante. De la modelele abstracte pana la cele feminine, se poarta nuantele intense si motivele indraznete. De asemenea si animal printul este din nou in voga  .

Here 
Here 

Here 


Atat poncho, cat si capa au devenit in ultimul timp piese vestimentare must-have in garderoba unei femei. Versatile, confortabile si stylish, aceste item-uri vestimentare innobileaza orice outfit. 
Recunosc nu am si nici nu cred ca voi avea,nu prea ma atrage un astfel de obiect vestimentar insa nu se stie niciodata :)Poate am sa incerc si eu .

Here 

Here 

Here



Nuanta kaki si detaliile vestimentare ce amintesc de uniforma militarilor au fost in atentia creatorilor de moda in ultimele sezoane si se vor situa in topul tendintelor si in 2015.Eu am tricouri de la sotul meu ce lucreaza in armata ,deci pot spune ca sunt la moda :))

Here


Poate ca trebuia sa o pun in fruntea listei, fiind culoarea anului, insa asta nu inseamna ca este un trend mai putin important . Asadar, doamnelor si domnisoarelor, culoarea anului 2015 este marsala, un fel de burgundi,visiniu ..si chiar nu inteleg de unde atat marsala :))

Here 

Here 


 Carorurile se numara printre imprimeurile care au facut furori in anul 2014, iar vestea buna este ca vor ocupa un loc fruntas si in 2015. Asadar, nu ezita sa iti achizitionezi piese vestimentare imbogatite cu astfel de detalii geometrice si cromatice.

Here


Here 

Here 

De asemenea tocurile stiletto vor fi inlocuite cu niste tocuri mai micute,eu una nu prea port stiletto ,un toc de maxim 10 cm imi este de ajuns si ala uneori e prea inalt pentru mine.Asa  ca aceasta tendinta este o bucurie pentru mine.
De asemenea blugii skini inlocuiti cu blugii evazati.Mereu mi-au placut blugii evazati,pana acum 2-3 ani doar evazati  am purtat.La un moment dat m-am hotarat sa port si eu skini.Port 39la picior si mi se pare ca un blug stramt imi face piciorul si mai mare.Blugii evazati mascheaza foarte bine aceasta mica problemuta a mea:)
Se vor purta mai mult gentile de mana.Pentru mine nu va fi un nou trend,ci va fi continuarea a ceea ce am inceput acum mult timp..Rar cand mai port o geanta pe umar.In ultimul timp mi-am luat genti cu maner si le port mai mult in mana .Daca e sa am mainile ocupat ,scot breteaua lunga a gentii si o port pe umar in rest,aproape tot timpul in mana.
Cam acestea sunt trendurile despre care au am aflat si am tinut sa va zic si voua....Sigur mai sunt si altele insa daca mai aflu ceva va anunt si pe voi.
Ceva din ce v-am povestit aici va incanta ?
Un trend ceva ce il veti purta cu placere ?
Daca va plac trendurile anului 2015 atunci va invit sa dati click pe cuvintele Here de sub poze pentru a afla de unde sunt articolele si pentru a stii de unde sa va innoiti garderoba cu haine la moda :)

Etichete: ,